Rule #7 of a lady.

Si il mai iubesti? m-a intrebat sigur pe el de raspuns. Da, normal ca il mai iubesc. Nu pot sa scot ceva din viata mea si sa zic gata, de azi pentru mine nu mai existi, si sa nu mai existe. Dar el stie ca il mai iubesti? m-a intrebat din nou uimit de raspunsul de dinainte. Nu stiu. Cred. Nu stiu daca a stiut vreodata ca il iubesc. Dar de ce nu il mai iubesti? Dar ti-am zis, il iubesc. Dar nu as fi functionat impreuna cu el. Daca vroiam sa stau, ii era totuna. Daca vroiam sa plec, ma lasa. Si am vrut sa plec. Si m-a lasat. Si cand il intrebai vrei sa stau? Nu il intrebam. Pai cum? Nu il intrebai din ochi, din buze, din piele? Ba da. Si ce raspundea? Ma strangea in brate. Si iti placea? Ma durea. Fizic? Sufleteste. Ca stiam ca nu poate sa raspunda pentru ca nu e sigur pe el si pentru ca nu stie ce vrea pentru noi. Si il iubesti? Ti-am mai zis, da. Ti-e frica? Mi-a fost. Nu iti mai e... Nu imi mai e. Ca stiu ca am facut ce trebuie si stiu ca am luat decizia corecta. Stii ce cred eu? Ca il iubesti. Pai il iubesc, ti-am zis. Dar o sa treaca. Nu o sa treaca. O sa iti ramana intiparit in suflet pentru ca nu ai consumat iubirea din tine. Si ce sa fac acum? Consum-o. Cum? Consum-o pe mine. Ai innebunit?! De ce razi? Vorbesc serios. Consum-o pe mine. Cum?! Imagineaza-ti ca sunt el. Nu pot, nu semeni. Bine, ma intorc. Acum poti? Putin. Bine, imagineaza-ti ca sunt el si consuma-ti iubirea. Bine. Ce faci? Plec... De ce pleci? Ca sa imi consum iubirea. Pot sa trantesc usa? Atunci nu am putut. Tranteste-o.


Si ma intreb acum...cand ai ajuns sa ma intelegi atat de bine si cand ai ajuns prietenul meu? Si cat o sa dureze asta?

Rule #6 of a lady.

Imi amintesc cum atunci, din putinele mesaje pe care le puteai trimite, mi-ai zis intr-unul din ele ca iti lipsesc. Nu stiu ce a fost atunci in capul meu. De toate probabil. Si bucurie, si uimire, si negare si de toate. Nu ca nu se poate, dar totusi, poate a gresit, poate nu insemna asta, poate mi se pare, poate imi e somn si trebuie sa dorm. Si imi amintesc cum atunci cand faceam ceva erai prima persoana careia vroiam sa ii zic. Sa ii cer sfatul. Vroiam aprobarea ta sau dimpotriva.
Imi amintesc ca intelegeai ca eu fara tine nu pot sa exist. Nu pot, nu intelegi? Asta sunt, traiesc prin tine. Si nu e vorba doar de tine dar asa ma identific eu cu lucrurile la care tin. Stai, nu zic ca esti un lucru. Nu ma intelege gresit. Zic doar ca tin enorm la tine.
Am inteles, te-ai schimbat si nu mai esti aceeasi persoana. Nu zic nu. Si nu zic ca nu e normal. Dar intelege-ma si pe mine ca nu vreau, si nu pot sa fiu servetelul de care te-ai folosit si pe care l-ai aruncat dupa. Ce naiba? Suntem oameni.
Stii...era totul perfect si pe urma, puf! de a doua zi nu mai conta nimic si nu mai puteai sa ai incredere in mine si erai o persoana matura care nu mai avea nevoie de sfaturile mele. Dar lucrurile nu stau chiar asa.
Spune-mi. Ce vrei de la mine?

Rule #5 of a lady.

Am o caruta intreaga de oameni carora ar trebui sau as putea sa le multumesc. Unii mai apropiati, altii de abia vazuti, dar per total oameni care m-au invatat o lectie valoroasa si care, intr-un fel sau altul, mi-au schimbat modul de gandire. Chiar azi am aflat ca in cercul de oameni pe care sunt obligata sa ii vad 6 ore in fiecare zi lucratoare, sunt considerata o mare barfitoare careia nu i se poate incredinta nimic si, mai mult de atat, zvonul asta a fost imprastiat de cineva pe care, la un anumit moment l-am considerat foarte bunul meu prieten. Sunt o barfitoare, dar atat cat imi cere natura feminina de adolescenta certata cu realitatea in care traieste si deloc mai mult. Pot pastra un secret, indiferent de pret si surprinzator este ca persoana care a eliberat pasarica stie asta mai bine ca multi. Stiu despre toti acesti oameni mai mult decat stie Ok! despre Kim Kardashian.
Adevarul este ca m-am bagat in multe de-a lungul timpului. Mult prea multe. Uneori nu imi era locul acolo, alteori da. Am facut lucruri de care nu sunt mandra, dar mai multe de care sunt multumita. Problema este urmatoarea. Cand nu apreciezi ce ai, nu mai ai. Si deci, dragilor...ati vrut lupta? Aveti razboi!
Cat despre persoana care a zis acele lucruri despre mine, poate sa considere ca din punctul meu de vedere nu mai exista. A venit timpul sa fac o selectie. Nu voi mai zice "te iubesc" nimanui, si atunci cand o voi zice va fi din tot sufletul si va insemna mult. Nu voi mai vorbi atat despre mine si imi voi pastra toate amintirile in intimitatea mea. Si atat. Nu am fost niciodata atat de radicala ca acum, pot asigura pe oricine.
Dar retrag ce am zis, cum ca persoana respectiva nu mai exista pentru mine. Ba exista. E prea dulce razbunarea.

Rule #4 of a lady.

"Buna puiut. Nu pot sa stau decat mai putin de 1 minut, dar am sunat sa iti zic ca te iubesc mult si sper sa ai o zi superba. Te puuup."
Asta obisnuia sa imi faca fiecare dimineata mai buna. Ba nu...perfecta. Pana cand...

-Neata...[pupic scurt.]
-Mmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmnu.....[bagat capul inapoi in perna].
[Si apoi spalat pe maini, pe fata, pe dinti, vai ce bine e, cedat, intrat la dus. Dus rapid, barbierit, infasurat in prosop, venit inapoi].
-Neataaa [pupic scurt, scurt, semi lung, semi lung, seeeemi lung, scurt, ium, doamne cat de bine ii miroase aftershave-ul, lung, doamne...si gelul de dus, scurt, scurt, scurt, ghemuit la el in brate pana adoarme, sarit repede din pat, dus foooarte rapid, parfumat discret, facut cafea, imbracat cu tricoul lui, ghemuit inapoi in pat langa el, vai doamne cat de bine miroase. Alo? Da mama, sunt bine, da, da...am invatat. Da. Si eu te pup. Da, sunt bine. Pa pa.]
-Neata somnorosule...

Si acum astept...sa revin la diminetile perfecte. Din pacat...nu la fel de perfecte ca atunci.